Preşedintele Dumei de Stat, Serghei Narîşkin, pledează pentru integrarea Uniunii Europene cu Uniunea Economică Eurasiatică într-un editorial pentru Komsomolskaia Pravda.
”Ţara noastră a evocat în mod repetat posibilitatea unei integrări în viitor între cele două asociaţii regionale – Uniunea Economică Eurasiatică şi Uniunea Europeană. Sunt de actualitate în prezent astfel de planuri şi previziuni? Nu e prea devreme pentru aşa ceva? Nu, acum este timpul potrivit nu doar pentru a visa, ci şi pentru a discuta. E timpul pentru a începe consultările”, scrie Narîşkin, citat de Mediafax.
În opinia preşedintelui Dumei de Stat (Camera inferioară a Parlamentului rus), Rusia „a fost şi va rămâne din aceeaşi familie cu naţiunile europene”.
Și preşedintele ceh, Milos Zeman și-a exprimat speranța ca Rusia să adere la un moment dat la Uniunea Europeană, subliniind că economiile rusă şi europeană se pot completa reciproc pentru a sprijini dezvoltarea tuturor ţărilor implicate.
„Am un vis, ca pe termen lung Federaţia Rusă să devină membră a Uniunii Europene. Dacă nu vă place astfel, puteţi să vă gândiţi că Uniunea Europeană aderă la Federaţia Rusă”, a glumit Zeman.