Sebastian Pinera, președintele statului Chile, a fost amendat cu 3.500 de dolari pentru că s-a fotografiat pe plajă cu o femeie, fără să poarte masca de protecție, încălcând astfel normele anticoronavirus din țara sa, informează Reuters.
Vineri, președintele din Chile a primit o amendă de 3.500 de dolari pentru că, la începutul acestei luni, și-a făcut un selfie e plajă, cu o trecătoare, fără să poarte masca de protecție.
După ce imaginea a devenit virală în online, Sebastian Pinera a povestit că se plimba singur pe plaja din apropierea casei, în Cachagua, când respectiva femeie l-a recunscut și i-au cerut să facă o fotografie împreună. El a admis că a greșit și a cerut scuze.
Una dintre regulile anti-COVID-19 din Chile prevede folosirea măștilor de protecție în toate locurile publice. Încălcarea acestei norme se pedepsește cu amendă sau chiar cu închisoarea.
Anul trecut, Pinera a fost fotografiat la o petrecere cu pizza, chiar în noaptea în care izbucneau protestele față de inechitățile sociale.
Anul acesta, el a fost văzut pozând în piaţa care fusese centrul manifestaţiilor, chiar când pandemia i-a obligat pe protestatari să rămână în case.
Chile a raportat până acum 581.135 de infectări cu coronavirus şi 16.051 de decese.