Președintele Coreei de Sud, ȘOCAT să descopere lansatoare THAAD americane NEAUTORIZATE
Președintele nou-ales al Coreei de Sud a cerut explicații cu privire la faptul că ministrul Apărării nu l-a informat despre importul a alte patru lansatoare de rachetă, pe lângă cele două de care se știa public, pentru sistemul SUA anti-rachetă – THAAD.
Purtătorul de cuvânt Yoon Young-chan, a declarat marți că “președintele Moon a fost foarte șocat”să audă că alte patru lansatoare au fost instalate fără ca operațiunea să fie adusă la cunoștința noului guvern și opiniei publice, scrie RT.
Instalarea terminalului american pentru apărare de înaltă altitudine (THAAD) a fost aprobată de precedentul guvern, conservator, de la Seul, care a căzut odată cu ex-președintele Park Geun-hye, incriminată pentru corupție.
Democratul Moon Jae-in a câștigat alegerile din 9 mai și este în plin proces de preluare a puterii. Promisiunea revizuirii acordului pentru THAAD a fost parte a promisiunilor din campania sa electorală.
Președenția sud-coreeană a anunțat o anchetă pentru elucidarea modului în care în țară au ajuns șase lansatoare în loc de două, cum fusese anunțat public.