Președintele Cehiei, prea bolnav să își îndeplinească atribuțiile. Prerogativele constituționale ar putea ajunge la premierul Andrej Babis
Medicii care îl tratează pe președintele ceh Milos Zeman spun că acesta este inapt din punct de vedere fizic pentru a-și îndeplini atribuțiile oficiale și că starea de sănătate nu îi permite să numească un nou premier, susține șeful senatului ceh, Milos Vystrcil, citat de Politico Europe.
Președintele Cehiei, Milos Zeman, este prea bolnav să își îndeplinească atribuțiile constituționale
Prin urmare, Senatul Cehiei lucrează la procedurile specifice pentru a transfera prerogativele constituționale ale lui Milos Zeman către actualul prim-ministru al țării, Andrej Babis, și către președintele Camerei Deputaților din Cehia, Radek Vondracek, membru al mișcării ANO conduse de Babis.
Mișcarea complică transferul de putere după recentele alegeri parlamentare din Cehia, care au avut loc pe 8-9 octombie și care au culminat cu victoria coaliției Împreună, în detrimentul ANO. Milos Zeman a fost internat în spital la o zi după scrutin, iar procesul pentru formarea unui nou guvern a intrat în colaps, în principal din cauza faptului că nici spitalul, nici administrația prezidențială cehă nu au oferit detalii despre starea de sănătate a președintelui.
Situația s-a schimbat luni, când șeful Spitalului Militar Central de la Praga, Miroslav Zavoral, a transmis un mesaj despre starea de sănătate a lui Zeman către Milos Vystrcil.
Nu a fost dezvăluită boala de care suferă președintele ceh, însă presa locală susține că ar fi vorba despre encefalopatie hepatică, o afecțiune a sistemului nervos provocată de boli hepatice cronice, cum ar fi ciroza.
Dacă prerogativele constituționale prezidențiale ajung la Babis, se presupune că acesta îl va desemna premier pe șeful coaliției Împreună, Petr Fiala. Noua legislatură a Cehiei se reunește pe 8 noiembrie.
Andrej Babis a afirmat în repetate rânduri că nu va încerca să formeze un nou guvern și că se pregătește să meargă în opoziție.
Fiala a purtat negocieri pentru a forma un cabinet de coaliție, o coaliție cu cinci partide care ar avea o majoritate confortabilă în Camera Deputaților din Cehia.