Președintele ceh a anunţat că-l va nominaliza premier pe social-democratul Bohuslav Sobotka

Publicat: 10 01. 2014, 15:40
Foto: reflex.cz

Preşedintele ceh Milos Zeman a anunţat vineri, la Praga, că-l va nominaliza pe liderul Partidului Social Democrat (CSSD) în funcţia de prim-ministru.

Astfel, acesta deschide calea către formarea unui guvern de centru-stânga în Cehia, relatează AFP.

„Nominalizarea va avea loc vinerea viitoare”, a declarat Zeman pentru presă.

Decizia şefului statului pune capăt unei crize politice care a început în iunie şi care a condus la alegeri legislative anticipate în 25 şi 26 octombrie.

Potrivit unui acord semnat luni de către cele trei partide din Cehia, viitorul Cabinet va avea opt miniştri social-democraţi din CSSD, şase membri din partidul populist ANO şi trei din partea creştin-democraţilor din cadrul KDU-CSL.