Președintele Barack Obama va merge la Boston pentru o ceremonie în memoria victimelor atentatului cu bombe

Publicat: 17 04. 2013, 08:29
Preşedintele american Barack Obama va merge joi la Boston pentru a fi prezent la o ceremonie religioasă în memoria victimelor dublului atentat cu bombă de la maraton, acolo unde va susține un discurs. După...

Preşedintele american Barack Obama va merge joi la Boston pentru a fi prezent la o ceremonie religioasă în memoria victimelor dublului atentat cu bombă de la maraton, acolo unde va susține un discurs. După sângerosul atac, au fost sporite măsurile de securitate pe întreg teritoriul Statelor Unite.

Preşedintele Obama a declarat că, în zilele următoare, vor continua anchetele în vederea găsirii autorului sau autorilor atacului.

„Ceea ce nu știm încă este cine a organizat acest atac şi de ce, fie că a fost planificat și executat de către o organizație teroristă, internă sau externă, sau de o singură persoană răuvoitoare. Asta e ceea ce nu ştim încă. Şi, în mod clar, suntem la începutul investigației”, a spus liderul american.

Preşedintele Obama a anunţat că a dat ordin administraţiei sale să ia măsurile de securitate necesare pentru a-i proteja pe cetatenii americani.

Măsuri speciale de securitate au fost luate şi la New York, după atentatul de la Boston, a anunţat Michael Bloomberg, primarul metropolei. Unele zone ale aeroportului LaGuardia au fost evacuate, ieri, din cauza unui pachet suspect. Tot ieri, un avion a fost oprit la sol şi verifica pe aeroportul Logan din apropiere de Boston.

„Începând de ieri după-amiază ne-am mobilizat pe deplin resursele pentru a proteja New York-ul de orice pericole care ar putea apărea. NYPD (New York Police Department) a intensificat rapid măsurile de securitate în locații strategice și în infrastructura oraşului, inclusiv la metrou, imediat ce am auzit despre atacuri şi vom menţine aceste măsuri până când vom afla mai multe despre ceea ce s-a întâmplat, de fapt, la Boston”, a anunțat Bloomberg.

În timp ce autorităţile încearcă să afle cine s-a murdărit pe mâini cu sânge nevinovat, la Boston, vecinii unuia dintre copiii ucişi, Martin Richard, un băieţel în vârstă de 8 ani, şi-l amintesc pe acesta ca pe un copil jucăuş, plin de energie.

O lumânare a ars pe veranda casei familiei lui Richard în cartierul Dorchester din Boston, iar cuvântul „pace” a fost scris cu creta la intrarea în curte.

Obama va merge la Boston pentru a susține un discurs

http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf

Embed: