Preşedintele american Joe Biden a fost vaccinat cu o nouă doză „booster” de vaccin împotriva Covid-19
Joe Biden a fost vaccinat cu o nouă doză „booster” de vaccin împotriva Covid-19 şi şi-a îndemnat compatrioţii să-i urmeze exemplul, potrivit news.ro.
Biden, vaccinat cu o nouă doză „booster” împotriva Covid-19
În vârstă de 79 de ani, preşedintele american, care a fost testat pozitiv pentru Covid-19 în urmă cu trei luni, a fost vaccinat cu a doua doză „booster” la sfârşitul lunii martie.
De asemenea, marți, liderul de la Casa Albă a fost vaccinat în prezenţa presei, cu această doză suplimentară care vizează două subvariante ale SARS-CoV-2.
Joe Biden a anunţat iniţiative vizând să-i convingă pe americani să se vaccineze cu un „booster” până la sărbătorile de la sfârşitul anului, când călătoresc şi se întâlnesc cu familia.
„În îndemn pe toţi americanii să se vaccineze cât mai curând posibil”, a declarat acesta.
„Sute de oameni mor zilnic din cauza Covid-19, sute. Este probabil ca acest număr să crească în această iarnă, dar aproape toate decesele pot fi prevenite anul acesta”, a transmis şeful statului american.
Potrivit președintelui american, Guvernul său şi principalele lanţuri farmaceutice cooperează pentru a se asigura că acest „booster” este larg disponibil şi gratuit.
De asemenea, Joe Biden a evocat o puternică politizare a vaccinării în SUA şi a îndemnat la „a reporni de la zero ca ţară, la lăsarea în urmă a vechilor noastre certuri legate de Covid, la lăsarea politicii partizane de o parte”.
Până în prezent, doar 20 de milioane de americani, inclusiv o persoană în vârstă din cinci, au fost vaccinate cu un ”booster”, conform Guvernului american.