Președintele filipinez Rodrigo Duterte recunoaște că ar putea fi bolnav: Dacă e cancer, e cancer. Dacă e în stadiul trei, gata cu tratamentul

Publicat: 05 10. 2018, 14:40

Președintele filipinez Rodrigo Duterte a recunoscut că a mers la spital pentru a fi spus mai multor teste medicale, ceea ce a alimentat zvonurile privind problemele sale de sănătate, informează The Guardian.

La o zi după ce a lipsit de la ședința de guvern și de la un eveniment, liderul de la Manila a admis că ar putea avea probleme de sănătate.

”Nu știu, la acest moment, cum stau din punct de vedere fizic, va trebui să mai aștept pentru a afla. Dar, ceea ce vreau să vă spun este că dacă e cancer, e cancer. Dacă e în stadiul trei, gata cu tratamentul. Nu voi prelungi agonia cât timp sunt președinte”, a declarat Duterte la o cină organizată la palatul prezidențial.

Informația privind investigațiile medicale la care a fost spus președintele filipinez au fost confirmate și de secretarul executiv Salvador Medialdea. Acesta a precizat că Duterte a făcut o colonoscopie miercuri, după ce în urmă cu trei săptămâni a avut o procedură similară.

Rodrigo Duterte are 73 de ani, iar în ultima perioadă au luat amploare zvonurile potrivit cărora starea lui de sănătate se înrăutățește, iar Guvernul ascunde acest lucru.