Președinta Ungariei dojenește UE, chiar de la București: Suntem de partea suveranității / Vocea și influența Uniunii la nivel global sunt reduse (VIDEO)

Președinta Ungariei dojenește UE, chiar de la București: Suntem de partea suveranității / Vocea și influența Uniunii la nivel global sunt reduse (VIDEO)
Captură Video: Administrația Prezidențială / Facebook

Președinta Ungariei a criticat Uniunea Europeană chiar la București. Katalin Novak a ajuns, miercuri, în România și a fost primită de președintele Klaus Iohannis, alături de care a și avut o conferință de presă. Ea a susținut că UE nu are nici pe departe vocea pe care ar trebui s-o aibă la nivel global. Despre măsurile propuse în energie de Comisia Europeană, inclusiv reducerea consumului, aceasta a spus că Ungaria e „de partea suveranității”.

Președinta Ungariei, critici pentru UE

„Dacă ne uităm la nivel global care e vocea și influența UE, din păcate vedem că acestea sunt reduse față de ce rol ar putea sau ar trebui să aibă Uniunea”, a declarat Katalin Novak.

Aceasta a precizat apoi că scopul comun e ca influența UE în lume să fie tot mai puternică: „E interesul nostru comun și e nevoie de decizii comune bune”.

„Am discutat despre faptul că Europa nu se confruntă doar cu provocări economice, energetice sau de securitate, ci există și o criză demografică. Am vorbit despre sprijinul pentru familie”, a mai precizat președinta Ungariei.

Asta în contextul în care, recent, Curtea de Conturi a Ungariei a stârnit hazul, dar și indignarea după ce a susținut că natalitatea e pusă în pericol de femei, care merg în număr tot mai mare la facultate.

Ungaria ține așa mult la UE că face jocurile Rusiei

Declarațiile Katalinei Novak, în aparență de încurajare a Uniunii Europene, contrastează puternic cu acțiunile țării sale și discursul prmeierului ungar Viktor Orban.

Ungaria e în conflict deschis cu Bruxellesul, având blocat accesul la fondurile UE. În acest caz există temeri că banii europeni pot fi cheltuiți în Ungaria în alte scopuri decât cele pentru care sunt alocați. Mai mult, există îngrijorări că justiția tot mai slăbită de implicarea politicului e incapabilă să reacționeze la astfel de ilegalități.

În paralel, Ungaria a spart unitatea blocului comunitar în reacție la invazia rusă în Ucraina. Budapesta s-a opus mai multor sancțiuni pentru Moscova, a avut discursuri puternic anti-UE și se încăpățânească să-și crească dependența de resursele energetice rusești când toată Uniunea face exact pe dos.

În acest context, e tot mai răspândită opinia că, în fapt, Ungaria e calul troian al Rusiei în UE.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`