Președinta Maia Sandu: Regiunea transnistreană va primi gaz din România doar dacă va plăti

Președinta Maia Sandu: Regiunea transnistreană va primi gaz din România doar dacă va plăti
Foto: Hepta/Abaca Press / ABACA.

Președinta Maia Sandu, a transmis că dacă din 1 octombrie, Gazprom ar sista livrările de gaz către Republica Moldova, ar putea primi gaz din România.

De asemenea, în cadrul emisiunii „Новая неделя” с Анатолием Голя de la TV8, șefa statului a specificat că regiunea transnistreană va fi alimentată cu gaz doar dacă va plăti pentru el, potrivit Știri.md.

Maia Sandu: Transnistria va primi gaz din România doar dacă va plăti

„Cei din Transnistria, dacă sunt gata să plătească, dacă vor achita în avans precum partea dreaptă a Nistrului, atunci da. Dar dacă oamenii nu sunt dispuși să plătească, partea dreaptă nu poate achita pentru ei”, a precizat Maia Sandu.

„Putem cumpăra atât prin Ucraina, cât și prin sudul Moldovei, nu avem probleme tehnice”, a mai declarat aceasta.

Maia Sandu susține că de la 1 octombrie, Republica Moldova ar trebui să treacă la o altă formulă de calcul a prețului conform actualului contract cu Gazprom, iar prețul la gaz va deveni „mult mai mic”.

„Facem totul astfel încât să nu fie necesar să cumpărăm volume mari, dar totul depinde de preț. Și vedem că astăzi, prețul de pe piață este unul, mâine altul. Toate acestea se întâmplă din cauza războiului din Ucraina și din cauza războiului gazelor”, a spus Maia Sandu.

Șefa statului mai consideră că posibila încetare a livrărilor după 1 octombrie din cauza nerespectării termenelor pentru auditul Moldovagaz este doar un motiv formal: „Faptul că nu se va efectua auditul nu poate fi un motiv. Pentru restructurarea datoriilor, acordul trebuia semnat pe 1 mai. Nu s-a întâmplat acest lucru și apoi, nu s-a întâmplat nimic. 1 octombrie nu este o dată în protocol care ar putea fi asociată cu faptul că acum nu există aceste acorduri de restructurare a datoriilor”.

De asemenea, președinta Maia Sandu, a dat asigurări că Republica Moldova nu va rămâne fără gaz iarna, deoarece există surse alternative, însă cea mai mare problemă rămâne „problema prețurilor”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`