Presa ucraineană susţine că Putin l-a ameninţat pe Poroşenko la telefon. Kremlinul dezminte

Presa ucraineană susţine că Putin l-a ameninţat pe Poroşenko la telefon. Kremlinul dezminte
Foto: unimedia.info

Un oficial de la Kremlin a dezminţit joi informaţiile din presa ucraineană conform cărora preşedintele rus, Vladimir Putin, l-ar fi ameninţat pe omologul său ucrainean, Petro Poroşenko, în timpul unei conversaţii telefonice de miercuri seara.

„La iniţiativa părţii ucrainene, ieri a avut loc o convorbire telefonică între Poroşenko şi Putin. În ceea ce priveşte relatările din presă potrivit cărora anumite ameninţări ar fi fost formulate în cadrul acestei conversaţii, aceste informaţii nu sunt adevărate şi nu corespund realităţii”, a declarat Dmitri Peskov, secretarul de presă al preşedintelui rus, relatează Interfax.

În timpul conversaţiei telefonice, cei doi lideri au discutat despre relaţiile bilaterale şi despre situaţia din regiunile situate în sud-estul Ucrainei, a precizat Peskov.

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`