Presa spaniolă despre accidentul din Spania: Trenul a fost frânat prea târziu

Publicat: 26 07. 2013, 13:02
Cotidianul spaniol El Pais notează, în ediția de vineri, că trenul care s-a răsturnat, miercuri, în apropierea orașului Santiago de Compostela, ar fi fost frânat prea tâziu. Aceste concluzii sunt...

Cotidianul spaniol El Pais notează, în ediția de vineri, că trenul care s-a răsturnat, miercuri, în apropierea orașului Santiago de Compostela, ar fi fost frânat prea tâziu.

Aceste concluzii sunt susținut și de AFP, care notează că ancheta accidentului în care și-au pierdut viața 80 de persoane pare să se orienteze spre o posibilă deficiență a sistemului de frânare.

Accidentul s-a produs când trenul se apropierea de gara din Santiago de Compostela, la un viraj foarte strâns denumit A Grandeira. În acel viraj, trenul avea o restricție de viteză de 80 de km/h, însă conductorul ar fi accelerat până la 190 km/h.

„Sistemele de alertă ale căii ferate au intrat în acțiune după ce au observat că Francisco Jose Garzon Amo, conductorul trenului, circula cu 190 de kilometri la oră, în condițiile în care nu ar fi trebuit să depășească 80”, citează El Pais, care a prezentat cu o zi în urmă o conversație dintre conductor și personalul gării, chiar înainte de accident.

Publicația scrie că conductorul ar fi încercat să frâneze când alarma s-a aprins pe tabloul de bord, însă nu a putut să împiedice tragedia.