Premoniţie a directorului de la Charlie Hebdo, în ultimul desen publicat înainte de a fi ucis: "Încă nu au fost atentate în Franţa, aşteptaţi până în ianuarie" (FOTO)

Premoniţie a directorului de la Charlie Hebdo, în ultimul desen publicat înainte de a fi ucis: "Încă nu au fost atentate în Franţa, aşteptaţi până în ianuarie" (FOTO)
Foto: lalibre.be

Celebrul caricaturist Stephane Charbonnier, zis Charb, și director al ziarului Charlie Hebdo, a realizat un desen satiric, în ultimul număr al publicației, care preconiza un atac terorist până la sfârșitul lunii, notează Lalibre.be.

Charb este una dintre cele 12 victime ale atacului terorist de miercuri, el murind la spital.

Caricaturistul fusese amenințat în numeroase rânduri pentru desenele sale, din acest motiv umbla însoțit de un polițist, ucis și el în atentat.

Șocant este faptul că ultimul său desen, realizat în această săptămână, caricaturiza un atac terorist iminent în Franța.

„Încă nu au fost atentate în Franța. Așteptați! Au până la sfârșitul lunii ianuarie pentru a-și prezenta urările”, scrie la imaginea postată pe Twitter.

Charb era directorul ziarului satiric din 2009.

În urmă cu doi ani, Hebdo declara că preferă să „moară în picioare, decât să trăiască în genunchi”.

„Este poate puțin pompos ce o să vă spun, dar prefer să mor în picioare decât să trăiesc în genunchi. Trebuie continuat până când islamul va fi la fel de banalizat ca și catolicismul”, afirma Charb în urmă cu doi ani.

Cel puţin 12 persoane, inclusiv doi poliţişti, au murit şi alte patru au fost rănite, miercuri, într-un atac comis de indivizi înarmaţi cu arme automate şi lansatoare de rachete la sediul parizian al publicaţiei satirice Charlie Hebdo.


Foto: lalibre.be
 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`