Premierul Ungariei, primire călduroasă la Casa Albă! Președintele Trump către Viktor Orban: ”Ești respectat în toată Europa. Probabil tot ca mine, un pic controversat, dar nu e nicio problemă” (FOTO)

Publicat: 13 05. 2019, 22:46

Președintele american Donald Trump l-a primit cu brațele deschise pe premierul maghiar Viktor Orban, la Casa Albă, luni, afirmând că liderul anti-imigraționist din Ungaria este „respectat în toată Europa”, relateazp euronews.com.

Cei doi au purtat o serie de discuții despre NATO, dar și despre acordurile comerciale, cu mai puțin de două săptămâni rămase până la alegerile europarlamentare, acolo unde scena globală se așteaptă ca partidele de extremă-dreapta să obțină scoruri importante.

Deși poziția dură pe care a adoptat-o Viktor Orban pe tema migrației i-a atras critici liderului maghiar în toată Europa, acesta pare să-și fi găsit o audiență mult mai prietenoasă în persoana președintelui Trump, scrie sursa citată.

„Ești respectat în toată Europa. Probabil tot ca mine, un pic controversat, dar nu e nicio problemă. (…) Ai făcut o treabă bună și ți-ai apărat țara”, i-a spus Trump lui Orban, într-o scurtă conferință de presă.