Ungaria nu exclude cooperarea cu Rusia, deși este membră UE și NATO. Viktor Orban: Istoria ne arată că avem de pierdut atunci când relațiile sunt proaste și există tensiuni

Publicat: 30 10. 2019, 22:28
foto: Hepta.ro / Sputnik / Alexei Druzhinin

Pentru Ungaria, apartenența la UE și NATO nu exclude cooperarea cu Rusia pe anumite teme, a afirmat, miercuri, premierul maghiar Viktor Orban, lângă președintele rus Vladimir Putin, pledând pentru o îmbunătățire a relațiilor între comunitatea euroatlantică și Moscova, potrivit EFE și MTI citate de Agerpres.

„Ungaria este interesată ca relaţiile dintre Rusia şi NATO să se îmbunătăţească. Experienţa istorică şi politică a Ungariei arată că atunci când relaţiile sunt proaste şi există tensiuni, Ungaria pierde”, a afirmat premierul Orban, la o conferinţă de presă comună cu preşedintele Putin.

Viktor Orban a explicat că Ungaria trebuie să coopereze cu Rusia, pentru că Budapesta se află între trei poli de atracție, și anume Berlin, Moscova și Istanbul. El a subliniat că „Ungaria este parte a NATO şi UE şi va continua să fie, dar aceasta nu exclude ca pe anumite teme politice să coopereze cu Rusia”.

Extinderea centralei nucleare de la Paks şi achiziţia de petrol şi gaze din Rusia au fost câteva dintre temele abordate în discuția cu Putin, spune Orban.

De partea cealaltă, președintele Federației Ruse a subliniat că Moscova consideră Budapesta un partener important în ceea ce privește furnizarea de gaze rusești în Europa. Cele două ţări doresc acum să-şi diversifice relaţiile, a mai spus liderul de la Kremlin, adăugând însă că sectorul energetic rămâne principala prioritate.

Nu a fost neglijată nici tema conservării religios-identitare. Viktor Orban, cunoscut ca un apărător al valorilor creștin-catolice, a evocat, printre principalele teme de cooperare cu Rusia, protejarea comunităților creștine persecutate și problema migrației. La rândul său, Vladimir Putin a menționat că a discutat cu omologul său maghiar despre situaţia comunităţilor creştine din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord. Preşedintele rus a calificat persecuţiile religioase drept „inacceptabile” şi a transmis că Rusia este gata să coopereze în sprijinirea creştinilor din acea regiune.

Ei au căzut de acord în 2014 asupra unui proiect de construire a două noi reactoare la centrala nucleară de la Paks cu ajutorul unui împrumut rusesc de 12,5 miliarde de euro. Însă unii observatori se tem că acest contract va mări şi mai mult dependenţa energetică a Ungariei faţă de Rusia.

Premierul Ungariei, liderul european care păstrează cele mai bune relații cu Rusia

În ultimii nouă ani, Viktor Orban și Vladimir Putin s-au întâlnit cel puțin o dată pe an, fapt ce a ridicat semne de întrebare în comunitatea euroatlantică. Chiar în acest an, Mike Pompeo, șeful diplomației americane, a desfășurat un tur prin Europa Centrală, în care a atras atenția referitor la apropierea dintre Ungaria și Rusia. Vicepreședintele american Mike Pence s-a alăturat și el apelului SUA de a readuce Budapesta pe linia euroatlantică.

Întâlnirile dintre cei doi au avut loc, în ciuda faptului că, în anul 2016, Summitul de la Varșovia coagula opinia generală a NATO că Rusia este mai agresivă și mai impredictibilă ca niciodată, potrivit Euractiv.com. Concret, Alianța Nord-Atlantică plasa Moscova într-o zonă de concurență și punea la punct un plan de acțiune pentru descurajarea sa, în special în ceea ce privește Europa de Est.