Premierul turc Erdogan cere un sprijin mai mare din partea Germaniei în procesul de aderare al Turciei la UE

Premierul turc Erdogan cere un sprijin mai mare din partea Germaniei în procesul de aderare al Turciei la UE
Foto: theguardian.com

Premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, a cerut, marți, la Berlin, un sprijin mai consistent din partea Germaniei în procesul de aderare al Turciei la Uniunea Europeană, relatează AFP.

”Aşteptăm de la Germania să ne susţină pe calea care duce spre Uniunea Europeană şi în procesul de aderare. Dorim ca Germania să se angajeze mai puternic decât până acum”, a declarat Erdogan, într-o conferinţă la Societatea germane pentru politica externă (DGAP), un institut berlinez de cercetare în domeniu.

Pe de altă parte, conservatorii CDU-CSU ai cancelarului Angela Merkel sunt reticenți la ideea ca Turcia să devină membru cu drepturi depline al Uniunii, ei preferând un ”parteneriat privilegiat” cu Ankara.

Însă, partenerii acestora,  social-democraţii SPD, sunt mai deschişi faţă de statutul de membru cu drepturi depline, rămânând totodată foarte fermi în ce priveşte respectarea criteriilor europene.

”Desigur, Turcia are datoria, în cadrul procesului de aderare, de a-şi continua reformele”, a admis Erdogan, dar a reamintit că rolul deosebit al Germaniei este legat de puternica populaţie de origine turcă ce trăieşte pe teritoriul ei.

”Odată cu cea de-a doua generaţie, cea de-a treia generaţie, cea de-a patra generaţie, cetăţenii de origine turcă au devenit o componentă importantă a societăţii germane. Este o ocazie de care trebuie să profităm”, a declarat Erdogan, subliniind că, spre deosebire de alte ţări, în Germania trăieşte cea mai numeroasă populaţie de origine turcă.

Totodată, premierul turc a vorbit despre rolul pe care Turcia l-ar putea avea în prevenirea sau rezolvarea unor conflicte regionale.

”Intrarea Turciei în UE ar aduce o contribuţie considerabilă la pacea regională şi mondială. Relaţiile istorice şi culturale ale Turciei în Africa de Nord, de exemplu, reprezintă o ocazie pentru procesul de pace în Orientul Mijlociu”, a afirmat Recep Tayyip Erdogan, subliniind, de asemenea, rolul pe care Ankara l-ar putea juca în Balcani sau pe lângă ţările musulmane din Africa de Vest.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`