Premierul Suediei a acceptat întâlnirea cu Viktor Orban. Doar Ungaria mai ține în loc aderarea statului nordic la NATO

Publicat: 25 01. 2024, 16:09
Foto: Hepta.ro / DPA Images / Marton Monus

Prim-ministrul Suediei, Ulf Kristersson, a acceptat propunerea omologului ungar, Viktor Orban, de a se întâlni pentru discuții, potrivit The Guardian.

Liderul de la Budapesta anunțase că l-a invitat pe Ulf Kristersson în Ungaria pentru negocieri privind aderarea Suediei la NATO. Într-o convorbire cu secretarul general Jens Stoltenberg, Viktor Orban a spus că guvernul său susține intrarea statului nordic în Alianță.

Premierul Suediei a acceptat întâlnirea cu omologul ungar

„Sunt de acord cu dumneavoastră că ar fi benefic un dialog politic mai intens între țările noastre. Există, după cum menționați, mai multe chestiuni de interes comun – în plan bilateral, cu cooperarea noastră în ceea ce privește aeronava de vânătoare Gripen; în UE, având în vedere viitoarea dumneavoastră președinție (la Consiliul de Miniștri, n.r.); și, bineînțeles, în cadrul NATO, ca aliați”, a declarat Ulf Kristersson într-o scrisoare publicată joi de SVT.

„Finalizarea procesului de ratificare a aderării Suediei la NATO în parlamentul ungar va crea o bază solidă pentru a avansa în relația noastră bilaterală și pentru a consolida înțelegerea și încrederea reciprocă”, a subliniat premierul suedez.

Viktor Orban promitea că va îndemna parlamentul să voteze pentru aderarea Suediei la NATO

Viktor Orban a declarat miercuri că va îndemna parlamentul ungar să voteze pentru aderarea Suediei. Totuși, președintele parlamentului ungar, Laszlo Kover, a spus că problema nu este una urgentă.

Într-un interviu acordat portalului Index, Kover a acuzat Suedia că tratează Ungaria cu „aroganță și neglijență”.

Întrebat ce ar trebui să facă Suedia, parlamentarul ungar a spus că, „de exemplu, ar merita să ne luăm unii pe ceilalți în serios”.

El a sugerat că în prezent nu susține intrarea Suediei în Alianță, dar a adăugat că ar fi „bucuros” dacă statul nordic i-ar da „cât mai curând posibil ocazia de a-și schimba poziția”.