Premierul Slovaciei, Igor Matovic, are coronavirus. El a participat la summitul UE în care s-ar fi infectat Emmanuel Macron

Publicat: 18 12. 2020, 18:00
Foto: Hepta - Abaca Press / AA/ABACA

Igor Matovic, premierul Slovaciei, a anunțat că a fost testat pozitiv cu coronavirus. Se întâmplă la o săptămână după summitul Consiliului European de la Bruxelles la care a participat și unde s-ar fi contaminat și președintele Franței, Emmanuel Macron. Ulterior, mai mulți lideri europeni s-au autoizolat, fiind contacți direcți ai lui Macron. Printre ei se numără președintele Consiliului European și premierii Spaniei, Portugaliei, Belgiei și Luxemburgului. Soția liderului de la Élysée, Brigitte Macron, a fost testată negativ.

După Emmanuel Macron, și Igor Matovic a fost testat pozitiv cu coronavirus

„Azi (vineri), sunt unul dintre voi”, a scris Matovic, atașând o imagine cu rezultatul testului COVID-19.

Premierul Slovaciei este al doilea lider european testat pozitiv, după summitul Consiliul European de pe 10 şi 11 decembrie. Primul a fost președintele francez Emmanuel Macron. El a fost testat după ce a început să prezinte simptome.

Deocamdată, însă, circumstanțele certe în care s-a infectat liderul de la Élysée nu sunt cunoscute. Olivier Véran, ministrului francez al Sănătăţii, a spus că e „posibil” ca Macron să se „contaminat” în timpul summitului.

„În concordanță cu recomandările sanitare aplicabile pentru toată lumea, Președintele Republicii se va autoizola pentru șapte zile. El va continua să lucreze și să își desfășoare activitățile de la distanță”, a transmis președinția franceză.

Joi seară, o sursă apropiată guvernului francez a declarat, pentru AFP, că Macron „ar fi fost contaminat în cursul summitului UE de la Bruxelles”. Preşedintele francez a petrecut 20 de ore non-stop alături de ceilalţi lideri ai UE, dintre care o noapte de negocieri.

Mai mulți lideri europeni s-au autoizolat după ce Emmanuel Macron a fost diagnosticat cu COVID-19

Mai mulți lideri europeni, inclusiv francezi, au ajuns în izolare fiind contacți direcți ai președintelui Franței. Printre ei se numără:

  • Charles Michel, președintele Consiliului European
  • Angel Gurría, secretarul general al OECD (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică)
  • Jean Castex, premierul Franței
  • Richard Ferrand, președintele camerei inferioare a Parlamentului francez
  • António Costa, premierul Portugaliei
  • Alexander De Croo, premierul Belgiei
  • Xavier Bettel, premierul Luxemburgului
  • Pedro Sanchez, premierul Spaniei (el și Macron s-a întâlnit și luni, la Paris)

Brigitte Macron, soția președintelui francez, a primit un prim rezultat negativ, dar urmează să fie testată din nou, peste câteva zile.

La summitul de săptămâna trecută a participat și președintele României. Klaus Iohannis a ținut apoi să-i comunice un mesaj omologului său francez: „Transmit cele mai bune gânduri preşedintelui Emmanuel Macron. Vă doresc multă sănătate şi o recuperare rapidă”.