Premierul Rusiei a fost confirmat cu COVID-19. Atribuțiile lui Mihail Mișustin vor fi preluate de Andrey Belousov
Premierul Rusiei a recunoscut că a fost confirmat cu COVID-19, în timpul unei discuții cu președintele Vladimir Putin. Odată testat pozitiv pentru coronavirusul SARS-CoV-2, Mihail Mișustin îi va ceda atribuțiile vicepremierului Andrey Belousov, anunță agenția rusă de presă TASS.
„Testele pe care le-am făcut pentru coronavirus au avut un rezultat pozitiv”, a afirmat Mihail Mișustin, într-o convorbire video cu Vladimir Putin.
Mihail Mișustin, fost director al Fiscului rus, devenea premier după demisia luiDmitrii Medvedev, la jumătatea lunii ianuarie, când președintele Vladimir Putin anunța schimbări constituționale de mare anvergură, într-un demers interpretat de mulți ca fiind o tentativă de a păstra frâiele puterii după anul 2024, când îi expiră al patrulea mandat prezidențial.
„Tocmai am aflat că testele pentru coronavirus pe care le-am făcut au avut rezultat pozitiv, astfel că prin urmare trebuie să mă conformez regulilor de autoizolare și este obligatoriu (n.r. – să o fac) pentru siguranța colegilor mei”, a afirmat Mișuștin, într-un material difuzat de canalul rus de stat Rossiya 24, potrivit CNN.
Mihail Mișuștin, al doilea premier confirmat cu COVID-19 din fostul G8
Totuși, Mihail Mișustin nu este primul premier diagnosticat cu COVID-19 din fostul Grup al celor Opt (G8) economii dezvoltate. Boris Johnson, premierul Regatului Unit, devenea primul lider de top de pe scena globală confirmat cu infecție cu coronavirus, în 27 martie, iar starea sa de sănătate se degradase până în punctul în care a avut nevoie de internare, ba chiar de transfer la secția de terapie intensivă de la Spitalul „St. Thomas” din Londra. De altfel, însuși moștenitorul tronului britanic, Prințul Charles de Wales, a fost depistat cu SARS-CoV-2.
Potrivit datelor centralizate joi de Worldometer, autoritățile din Rusia au confirmat la nivel național peste 106.000 de cazuri de COVID-19, dar este, totodată, și a doua națiune a lumii ca ritm de testare, cu 3,49 milioane de teste efectuate, fiind depășită la acest capitol doar de SUA, care dețin recordul absolut, cu 6,2 milioane de teste. Totuși, China nu este notată în această ierarhie.
Tot în Rusia, numărul deceselor înregistrate în rândul cetățenilor diagnosticați cu infecție cu coronavirus a trecut de 1.000, iar alți circa 2.300 de pacienți pozitivi la SARS-CoV-2 sunt în stare critică. Ar mai fi de menționat că aproximativ 11.600 de persoane s-au vindecat.
La nivel global, coronavirusul continuă să se răspândească vertiginos, iar bilanțul cazurilor confirmate de COVID-19 se apropie de 3,3 milioane. Din numărul total de persoane testate pozitiv pentru SARS-CoV-2, peste 231.000 au murit, în timp ce mai bine de 1 milion s-au vindecat.