Premierul Republicii Moldova: Unirea cu România este exclusă
Premierul moldovean Pavel Filip a declarat pentru jurnaliștii de la The Guardian că Guvernul de la Chișinău exclude orice posibilitate unei uniri între Republica Moldova și România, subliniind că menirea Republicii Moldova este să fie un stat suveran.
Pavel Filip a mai spus că Republica Moldova și România vor fi alături atunci când și vecinii de peste Prut vor deveni membri ai Uniunii Europene.
„S-a vorbit prea mult despre reunificare, identitate, limbaj și vreau să mă uit mai degrabă la dezvoltarea concretă a țării. Toate acele probleme sentimentale legate de acest subiect ar trebui lăsate pentru vremuri mai bune. (…) Vom fi alături de România atunci când vom intra în Uniunea Euroeană”, a spus șeful Guvernului de la Chișinău.
Premierul Pavel Filip a mai afirmat că, din punctul său de vedere, relațiile dintre România și Republica Moldova sunt „la cel mai ridicat nivel”. Totuși, el a avertizat că jucătorii externi să nu se implice în situația internă a țării.
„Există state care propagă acest sentiment naționalist și care încurajează această diviziune. Nu vrem să fim prinși la mijloc în acest joc”, a mai spus Pavel Filip.
Cu o lună în urmă, la Chișinău a avut loc o manifestație de amploare a unioniștilor, la care a fost prezent și fostul președinte al României, Traian Băsescu. Ulterior, Parlamentul de la București a adoptat un vot simbolic pentru reunificare, aleșii români arătând că privesc cu ochi buni ideea unirii cu Republica Moldova.
Jurnaliștii de la The Guardian notează, în acest context, că Republica Moldova este cea mai săracă țară din Europa, aflându-se la mare distanță de vecinii săi, inclusiv de România. Fostă parte a Uniunii Sovietice, Moldova este divizată între tabăra celor care își doresc ca țara lăr să aibă legături mai aproiate cu Rusia și cei care vor o apropiere mai mare de Uniunea Europeană.