Premierul Recep Tayyip Erdogan a blocat accesul la Twitter în Turcia
Premierul turc Recep Tayyip Erdogan a blocat, joi seară, accesul la Twitter, la doar câteva ore după ce anunțase că rețeaua de socializare va fi interzisă în Turcia, relatează Russia Today.
Această decizie a fost luată după ce pe Twitter au fost postate mai multe înregistrări ale unor conversații telefonice, care îl pun pe Erdogan sub semnul întrebării, acesta fiind implicat într-un scandal politico-financiar.
”Vom elimina Twitterul. Nu îmi pasă de ce ar putea să spună comunitatea internațională”, a afirmat Erdogan.
”Vor vedea forța Turciei”, a continuat el.
”Aceasta nu are nimic de-a face cu libertățile. Libertatea nu permite intruziunea în viața privată sau spionarea secretelor de stat prin aceste mijloace”, a insitat premierul turc.
Neelie Kroes, comisarul european pentru Agenda Digitală, a criticat, în noaptea de joi spre vineri, ameninţarea premierului turc, Recep Tayyip Erdogan, în privinţa blocării accesului la Twitter în Turcia. (Detalii AICI)