Liderii UE şi-au reînnoit sâmbătă la Roma angajamentul european, într-o declaraţie solemnă, după 60 de ani de la semnarea tratatului fondator al Uniunii în Oraşul Etern.
În aplauze, fiecare dintre cei 27 de şefi de stat, printre care și Klaus Iohannis, dar şi de guvern precum şi liderii instituţiilor europene au parafat "Declaraţia de la Roma", în aceeaşi Sala degli Orazi e Curiazi la Palazzo dei Conservatori din Piaţa Capitoliului unde a fost semnat tratatul istoric la 25 martie 1957.
Un moment ciudat a avut loc în momentul în care a venit rândul premierului Poloniei să semneze "Declarația de la Roma". Beata Szydlo nu a ținut cont de solemnitatea momentul și a decis să profite de prezența camerelor de a filma pentru a arăta un fel de opoziție la adresa UE. Șefa executivului polonez a dat semne că ezite să își pună semnătura pe document uitându-se șiret în același timp la liderii UE pentru a le vedea reacția. În cele din urmă aceasta a semnat documentul.
Premierul polonez, glume cu liderii Europei: Ce a făcut Beata Szydlo în momentul semnării "Declarației de la Roma"
#DIRECT_ONE_wuq718#
De altfel, gestul acesteia nu este unul lipsit de orice sens. Polonia s-a opus până vineri acestui document, dar a revenit apoi asupra deciziei susținând că în cele din urmă solicitările lor au fost îndeplinite.
Polonia formulase patru solicitări importante: respingerea unei Europe cu mai multe viteze, întărirea rolului parlamentelor naţionale în detrimentul Bruxellesului, coordonarea cu NATO în domeniul politicii apărării comune şi o agendă socială a UE care să nu blocheze punerea în aplicare a principiilor pieţei comune.