Moscova ar putea să se afle pe lista de deplasări pe care le face efectua primul-ministru al Republicii Moldova până la finalul acestui an. După ce a efectuat o primă vizită oficială la Bucureşti la invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis şi a mai trecut şi pe la Bruxelles, Kiev sau Berlin, liderul Guvernului de la Chişinău va merge săptămâna viitoare iar la Bruxelles şi plănuieşte o deplasare şi în capitala Rusiei.
LACRIMI AMARE ÎN MUZICA POPULARĂ! BIATA IRINA LOGHIN! S-A ÎNTÂMPLAT DUPĂ ACCIDENTUL VASCULAR! IMAGINI GREU DE PRIVIT (GALERIE FOTO)
”Avem tare multe probleme pe care trebuie să le rezolvăm. Timpul este puțin. A trebuit să merg la Bruxelles pentru că avem nevoie de asistență externă. Am mers la București și la Kiev pentru că este nevoie să rezolvăm niște probleme imediate legate de proiectele în derulare. S-ar putea să merg la Bruxelles săptămâna viitoare pentru a semna câteva acorduri pentru ca această asistență UE, reluată recent pentru R.Moldova, să poată să se deburseze în curând. (…) A trecut doar o lună și noi am reușit să obținem prima decizie a Uniunii Europene de deblocare a finanțării externe.”, a anunţat Maia Sandu, într-un interviu pentru RFI.
Întrebată cum vede evoluția relațiilor bilaterale în special cu statele vecine, România și Ucraina, șefa Cabinetului de la Chișinău spune, pentru început, că a fost foarte bucuroasă și impresionată de căldura cu care a fost primită recent delegația R.Moldova, atât la București, cât și la Kiev.
VESTE TRISTĂ! A MURIT FOSTUL PREȘEDINTE! VA FI DOLIU NAȚIONAL! VEZI AICI ULTIMELE IMAGINI (GALERIE FOTO)