Premierul Marii Britanii confirmă încheierea carantinei naționale pe 2 decembrie / „Putem vedea o cale de ieşire din pandemie”
Premierul britanic Boris Johnson a confirmat, luni, în Parlament, încheierea carantinei naţionale impusă împotriva răspândirii virusului COVID-19 pe 2 decembrie, dar anumite condiţii stricte vor rămâne în vigoare, scrie mirror.co.uk
Boris Johnson: Carantina în Marea Britanie se va termina pe 2 decembrie
„Pentru prima dată de când a început acest virus nenorocit, putem vedea o cale de ieşire din pandemie. Ştim în inimile noastre că anul viitor vom reuşi”, a spus premierul, menționând că Anglia va reveni sistemul de restricţii pe trei niveluri, cu diferite grade de reguli impuse anumitor zone din ţară, în funcţie de incidența cazurilor.
„Mă tem că recomandările ştiinţifice sunt că pe măsură ce ieşim din carantină, nivelurile trebuie să fie mai dure”, a adăugat Boris Johnson.
Odată cu ridicarea carantinei, magazinele, sălile de sport şi saloanele de coafură vor fi lăsate să se redeschidă, iar sporturile în aer liber vor fi reluate.
În nivelul 1 de restricții ce vor rămâne în vigoare, oamenilor li se va spune să limiteze călătoriile şi să lucreze de acasă acolo unde este posibil.
În nivelul 2, barurile şi restaurantele vor putea servi alcool numai însoțite de o masă. Bazele sportive de interior şi în aer liber din regiunile cu niveluri 1 şi 2 vor putea permite „un număr limitat” de spectatori, iar ”evenimentele de afaceri” vor putea fi reluate.
În nivelul 3, firmele de ospitalitate cu activităţi în interior vor rămâne închise, cu excepţia livrărilor pentru acasă şi toate sălile de divertisment în spaţii închise vor fi închise. În cazul în care barurile şi restaurantele vor putea fi deschide, ultimele comenzi vor fi preluate din 2 decembrie până la ora 22:00, cu închidere la ora 23:00.
De asemenea, Johnson a anunţat „un program major de testare comunitară” pentru zonele din nivelul 3.
„Dacă funcţionează, ar trebui să le putem oferi celor care testează negativ perspectiva unor restricţii mai puţine”, a spus Johnson.
Planurile oficiale de Crăciun sunt încă în curs de stabilire cu liderii din fiecare administraţie descentralizată (Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord).
„Nu pot spune că Crăciunul va fi normal anul acesta. Într-o perioadă de adversitate, timpul petrecut cu cei dragi este şi mai preţios pentru oamenii de toate credinţele”, a spus Johnson, amintind că naţiunea nu îşi permite „să renunţe prudenţă şi să permită virusului să se extindă din nou, obligându-ne pe toţi să revenim în carantină în ianuarie”.
Marea Britanie a înregistrat peste 1,5 milioane de cazuri de coronavirus, potrivit datelor Universităţii Johns Hopkins, al treilea cel mai mare număr de infecţii înregistrate în Europa, după Franţa şi Spania. De asemenea, 55.120 de oameni și-au pierdut viața din cauza acestui virus.
Marea Britanie, împrumut de 400 de miliarde de lire sterline
Marea Britanie plănuiește un plan colosal de împrumut, în valoare de 400 de miliarde de lire sterline, cel mai mare împrumut public după al II-lea Război Mondial, din pricina pandemiei de COVID-19, scrie Reuters.
În acest context dificil pentru țară, cheltuielile pentru gestionarea pandemiei, care includ și protecția locurilor de muncă, au depășit 200 de miliarde de lire sterline în Marea Britanie, în condițiile în care un alt mare impact economic va fi înregistrat odată cu încheierea perioadei de tranziție post Brexit.
În paralel, continuă procedurile pentru autorizarea națională a vaccinului anti-COVID produs de Pfizer, pentru prima etapă a vaccinării populației.