Premierul maghiar Viktor Orban cere ”toleranță zero” contra antisemitismului
Premierul maghiar, Viktor Orban, a pledat pentru toleranţă zero faţă de antisemitism. Prezent la deschiderea celui de-al paisprezecelea Congres Mondial Evreiesc, Orban a declarat că antisemitismul este inacceptabil.
Prim ministrul ungar, Viktor Orban, a declarat că antisemitismul nu poate fi tolerat sub nicio formă.
„Să spunem clar: dezamăgirea, furia, ura sunt în creștere în această situație, este important să spunem clar că antisemitismul este inacceptabil și nu poate fi tolerat”.
Declaraţia lui Viktor Orban nu a convins însă foarte mulţi delegaţi. Jonathan Hayoun, preşedintele Uniunii Studenţilor Evrei din Franţa, a precizat că discursul lui Orban nu propune măsuri concrete împotriva antisemitismului.
Totuşi, ministrul israelian al Energiei, Silvan Shalom, a reacţionat pozitiv si a declarat că prim-ministrul Viktor Orban a transmis, prin refuzul său de a tolera antisemitismul, un semnal clar comunităţii evreieşti din Ungaria, dar şi extremiştilor.”
Printr-un comunicat, mulți dintre cei prezenți la Congres au precizat că regretă faptul că nu a fost făcută nicio referire la incidentele antisemite sau rasiste și nu a fost marcată clar diferența dintre Guvern și elementele de extremă dreaptă.
Viktor Orban, împotriva antisemitismului
http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf