Giuseppe Conte este aproape să demisioneze din funcția de prim-ministru al Italiei, dar speră să poată forma ulterior un guvern care să se bazeze pe majoritate mai largă, au relatat cotidianele naționale luni, potrivit Reuters.
„Scopul meu este să găsesc o înțelegere care să dea o perspectivă politică clară de guvernare până la sfârșitul legislaturii”, a declarat Giuseppe Conte, conform ziarului La Repubblica.
În același articol de presă s-a precizat că Giuseppe Conte ar putea înainta demisia sa către seful statului chiar marți, iar mai apoi actualul premier italian ar plănui să creeze o coaliție din care să facă parte centriștii și așa-zișii membri „responsabili” din parlamentul italian.
Guvernul condus de Giuseppe Conte a fost marcat de turbulențe încă de la începutul anului, când partenerul mai mic din guvern, Italia Viva al fostului premier Matteo Renzi, s-a retras din cabinet din cauza felului în care a fost gestionată pandemia de COVID-19.
Guvernul Conte a trecut cu bine de votul din Senat, unde coaliția de la guvernare a fost sprijinită de 156 de parlamentari, în timp ce doar 140 au votat pentru demiterea cabinetului. Partidul lui Renzi s-a abținut de la vot, iar formațiunea fusese aspru criticată pe motiv că ar fi declanșat o criză politică într-o țară deja marcată de o criză sanitară, socială și economică.
Deși Conte a supraviețuit votului subsecvent de încredere din parlament săptămâna trecută, el nu a reușit să coaguleze o majoritate absolută în Senat, ceea ce înseamnă că va avea probleme în a-și promova agenda politică dacă nu cumva reușește să mai adune ceva sprijin.
Prim-ministrul a îndemnat centriștii și senatorii neafiliați să se alinieze guvernului, însă prea puțini au răspuns apelului până acum.
Publicația Corriere della Sera susține că Giuseppe Conte a dorit să îl aducă înapoi pe Matteo Renzi și că dorește să formeze un „guvern de siguranță națională”, un cabinet care să se bazeze și pe sprijinul unor politicieni de centru-dreapta.
Încercând să pună presiune pe legiutori, principalele partide de guvernământ au vehiculat scenariul declanșării unor alegeri anticipate cu doi ani înainte de termen, soluție despre care susțin că ar putea reprezenta singura cale către ieșirea din impas dacă nu se găsește rapid o alternativă.