Premierul israelian: Recunoașterea unui stat palestinian de către Franța ar fi o gravă eroare

Premierul israelian: Recunoașterea unui stat palestinian de către Franța ar fi o gravă eroare
Foto: telegraph.co.uk

„Recunoașterea unui stat palestinian de către Franța ar fi o gravă eroare”, susține premierul israelian Benjamin Netanyahu, în contextul în care parlamentul francez se va pronunța pe 2 decembrie cu privire la aceastră chestiune, informează AFP.

„Statul Israel este căminul poporului evreu, singurul stat pe care îl avem, iar palestinienii care cer un stat nu doresc să ne recunoască dreptul de a avea un stat pentru poporul evreu”, a spus premierul israelian Netanyahu, al cărui guvern a adoptat duminica aceasta un proiect de lege potrivit căruia Israelul nu ar mai trebui definit ca un „stat evreiesc și democratic”, ci „ca un stat național al poporului evreu”.

Suedia a recunoscut recent statul Palestina, care are statut de observator în cadrul Organizației Națiunilor Unite (ONU) din 2012, iar parlamentarii britanici și spanioli și-au îndemnat guvernele să urmeze exemplul autorităților de la Stockholm.

În total, 135 de țări din lume au recunoscut Palestina, potrivit Autorității Naționale Palestiniene.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)