Premierul Greciei reacționează la măsurile Germaniei împotriva migrației: „Răspunsul nu poate fi anularea unilaterală a Schengen”

Publicat: 12 09. 2024, 13:08
Foto: Hepta.ro / hepta photo agency / Claus Kiefer

Prim-ministrul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, a declarat joi că fluxurilor de migrație crescute nu li se poate răspunde prin anularea unilaterală a spațiului Schengen, relatează Reuters.

Premierul Greciei reacționează la măsurile Germaniei

Germania a anunțat, în această săptămână, că intenționează să introducă verificări mai aspre în toate vămile sale terestre, în ceea ce a descris drept o încercare de a combate migrația haotică.

Controalele vor începe pe 16 septembrie și vor dura șase luni.

„Răspunsul nu poate fi anularea unilaterală a Schengen și aruncarea mingii în terenul țărilor care se află la frontierele externe ale Europei”, a declarat premierul Greciei, într-un interviu pentru un post de radio elen.

Kyriakos Mitsotakis consideră că o soluție ar presupune „un compromis echitabil” între toate țările europene care acceptă nevoia de protejare a frontierelor externe ale Europei.

Ce a spus Victor Negrescu, pe B1 TV, despre situația din spațiul Schengen

Eurodeputatul PSD Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, a comentat decizia autorităților germane, marți, la Știrile B1 TV prezentate de Gabriela Mihai, și s-a arătat de părere că „este tot mai dificil pentru noi să obținem acea unanimitate în Consiliu privind intrarea noastră în spațiul Schengen, în contextul acestor probleme generate de migrație”.

„Din păcate, tot apar astfel de situații, nu doar în cazul Germaniei, privind introducerea unor noi controale la frontieră, în contextul în care anul trecut am revizuit regulamentul Schengen și, astfel, începând cu anul acesta, statele membre pot introduce aceste controale periodic, cu o durată limitată la șase luni, în baza unor explicații foarte clare, pe care în cazul acesta Germania le-a furnizat. Știți foarte bine tensiunile politice în jurul acestei teme a migrației, din Germaniei”, a declarat Victor Negrescu.