Premierul Greciei, Alexis Tsipras, a anunțat demisia Guvernului și convocarea de alegeri anticipate (VIDEO)

Premierul Greciei, Alexis Tsipras, a anunțat demisia Guvernului și convocarea de alegeri anticipate (VIDEO)
Foto: hellenicinsider.com

Alexis Tsipras, premierul Greciei, a anunţat, joi seară, demisia Guvernului pe care îl conduce, informează B1 TV. Astfel, alegeri anticipate vor avea loc în luna septembrie.
 
„Grecii trebuie să decidă dacă Guvernul le-a reprezentat interesele cu curaj în faţa creditorilor”, a anunțat Tsipras.

Simt că am obligaţia morală de a mă prezenta evaluării poporului. Votul poporului va decide dacă acordul la care am ajuns cu creditorii ne poate scoate din criză. Vreau să fiu onest în totalitate, nu am ajuns la acordul pe care îl voiam cu creditorii internaţionali. Am fost obligaţi să onorăm un acord. Sunt foarte mândru de Guvernul pe care îl conduc. Am purtat negocieri dure mult timp”, a declarat grecul, potrivit Mediafax

Anterior, surse din cadrul Syriza au declarat că Tsipras va demisiona pentru a se putea organiza alegerile anticipate în septembrie.

Postul public de televiziune grec a transmis că alegerile parlamentare ar urma să aibă loc pe 13 sau 20 septembrie, înainte de începerea aplicării măsurilor pe care Tsipras le-a convenit cu creditorii internaționali. Astfel, cred unii analişti politici, Tsipras încearcă să fie reales şi să obţină în acest fel acordul grecilor pentru implementarea noilor măsuri.

Acesta ar fi un plan bun, în condițiile în care până acum grecii încă nu au simţit cu adevărat povara austerităţii şi l-ar vota în continuare, deşi popularitatea sa e în scădere. De asemenea, premierul grec ar reuşi astfel şi să-şi recâştige în întregime partidul de partea sa, după ce în Parlament aproape o treime din Syriza, partidul de la guvernare, nu a susţinut pachetul de măsuri negociat de Tsipras cu organismele europene şi banca mondială.

Alexis Tsipras și-a dat demisia din fruntea guvernului

Urmăriți B1TV.ro și pe
`