Premierul francez va restitui statului 2.500 de euro după ce a folosit un avion guvernamental pentru a merge la un meci, la Berlin, cu copiii săi
Premierul francez Manuel Valls a anunțat că restitui statului suma de 2.500 de euro, în contextul în care a stârit controverse în ultimele zile, după ce a folosit un avion guvernamental în scopul de a merge la Berlin pentru a vedea un meci de fotbal împreună cu doi copii ai săi, informează AFP.
”În cadrul acestei deplasări oficiale, am utilizat mijloacele puse în mod normal la dispoziția premierului (…). Dar sunt sensibil, desigur, la reacția francezilor. Trebuie să am un comportament perfect riguros (…). Pentru a înlătura orice îndoială, am decis să-mi asum costul pentru cei doi copii ai mei, adică 2.500 de euro.(…) Vreau să pun punct acestei polemici pentru a mă consacra problemelor esențiale”, a anunțat șeful Guvernului francez.
Potrivit anturajului premierului francez, suma menționată de acesta corespunde tarifului mediu pentru un zbor comercial dus-întors între orașul Poitiers (centru-vest), unde se afla premierul, și Berlin.
Demersul lui Manuel Valls a fost aprobat de ministrul său de Externe, Laurent Fabius.