Premierul finlandez Sanna Marin a cerut scuze pentru o fotografie care arată două femei topless sărutându-se la reședința sa oficială, transmite BBC.
Este doar cea mai recentă fotografie dintr-un șir de imagini controversate cu premierul Finlandei, care de zile întregi se luptă cu acuzații legate de felul în care își petrece timpul liber. Sanna Marin a efectuat de bunăvoie și un test antidrog, rezultatul fiind negativ.
Fotografia a fost făcută la reședința premierului finlandez, în iulie, iar în ea apar două femei-influencer renumite la nivel național. Imaginea a fost distribuită marți pe rețelele sociale.
Sanna Marin a recunoscut că „poza este neadecvată”.
Cele două femei au fost fotografiate în timp ce se sărutau, iar piepturile lor erau acoperite doar de două pancarte pe care scria „Finlanda”.
Premierul Finlandei precizase luni că fotografia a fost făcută la reședința sa oficială de la Helsinki, după un festival de muzică din luna iulie. Presa finlandeză spune că momentul a fost imortalizat într-o toaletă folosită de oaspeți.
„Am fost la saună, am înotat și am petrecut timp împreună. O astfel de fotografie nu trebuia făcută, dar, altfel, nu s-a întâmplat nimic extraordinar la adunare”, susține Sanna Marin.
Sanna Marin (36 de ani) a venit la putere în 2019 și până recent a fost cel mai tânăr prim-ministru din lume.
Scandalul politic în care este implicată vine în contextul demersurilor făcute de Finlanda pentru a adera la NATO.
Ea nu a ascuns niciodată că îi place să meargă în club alături de prieteni sau că ar fi participat la festivalul de muzică din iulie, în ciuda criticilor venite din anumite zone ale vieții publice finlandeze.
Cu toate acestea, în contextul imaginilor apărute în spațiul public, Sanna Marin a resimțit tot mai multă presiune politică.