Premierul elen Alexis Tsipras: Am negociat acordul cu creditorii "cu cuţitul la gât". Prioritatea mea este ca alegerea pe care am făcut-o să fie finalizată

Premierul elen Alexis Tsipras: Am negociat acordul cu creditorii "cu cuţitul la gât". Prioritatea mea este ca alegerea pe care am făcut-o să fie finalizată
Foto: rifondazionemilano.org

Primarul Alexis Tsipras a declarat la televiziunea națională a Greciei că a negociat cu creditorii externi “cu cuțitul la gât”. Între timp, oficialii europeni se străduiesc să asigure statului elen o finanțare punte pentru a preveni intrarea țării în incapacitate de plată.

„Guvernul grec nu a primit încă un program de finanţare punte pentru că unii încearcă să îl blocheze. Prioritatea mea este ca alegerea pe care am făcut-o, cu cuţitul la gât, să fie finalizată”, a afirmat Tsipras într-un interviu la postul public ERT-TV, transmite Mediafax.

Parlamentul grec trebuie să voteze miercuri condiţiile impuse de creditorii ţării pentru reluarea sprijinului financiar, în timp ce măsura de control al capitalului a blocat economia care a pierdut deja 25% din valoare, din 2009.

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`