Premierul Chinei: Vom continua să investim în Uniunea Europeană

Publicat: 30 08. 2012, 10:00
China s-a declarat îngrijorată de criza din zona euro, dar va continua să o susțină, anunță Hotnews. Anunțul a fost făcut joi chiar de premierul chinez Wen Jiabao, la Beijing, la primirea cancelarului german...

China s-a declarat îngrijorată de criza din zona euro, dar va continua să o susțină, anunță Hotnews. Anunțul a fost făcut joi chiar de premierul chinez Wen Jiabao, la Beijing, la primirea cancelarului german Angela Merkel.

„Criza datoriilor din Europa a continuat să se agraveze, cauzând preocupari serioase în cadrul comunității internaționale. Sincer, eu sunt, de asemenea, îngrijorat”, a spus premierul Chinei.  

Wen Jiabao a mai precizat că principalele preocupări ale Chinei sunt situația Greciei și măsurile economice pe care le vor lua Italia și Spania.

„Ne interesează în primul rand dacă Grecia va părăsi Zona Euro, apoi, dacă Italia și Spania vor lua măsuri care să ducă la redresare economică completă”, a completat oficialul chinez.

Merkel a amintit măsurile pe care le are în vedere Europa pentru a depăși criza economică, subliniind „voința politică absolută” pentru a susține moneda euro.