Premierul canadian Justin Trudeau se confruntă cu o criză politică fără precedent, deoarece se confruntă cu o distanță tot mai mare de propriul său Partid Liberal.
Conform cotidianului The Globe and Mail, premierul canadian și-ar putea anunța demisia în această săptămână, în contextul în care se confruntă cu o criză politică gravă. Potrivit unor surse anonime familiare cu problemele interne ale partidului, anunțul lui Trudeau ar putea să apară chiar luni, conform tvrinfo.ro.
Anunţul ar urma să fie făcut înaintea unui caucus naţional al Partidului Liberal, reunind toţi deputaţii acestei formaţiuni, programat miercuri, potrivit surselor The Globe and Mail. Totuși nu se știe dacă Trudeau va rămâne în funcție ca interimar, în timp ce liberalii vor căuta un nou lider.
Premierul canadian se află în fruntea guvernului din 2015 și a condus partidul său la victorii la urne în 2019 și 2021. Sondajele din prezent arată că este la 20 de puncte în spatele principalului său rival, conservatorul Pierre Poilievre.
Această situație este o nouă lovitură pe care o încasează Trudeau, după demisia surprinzătoare a viceprim-ministrului său la mijlocul lui decembrie. Cauza demisiei ar fi fost un dezacord cu privire la modul de abordare a războiului comercial care se profilează cu Donald Trump, reinstalat la Casa Albă pe 20 ianuarie.
Viitorul președinte american intenţionează să majoreze taxele vamale la importurile canadiene la 25%, iar Chrystia Freeland, care a fost şi ministrul de finanţe al Canadei, a expus divergențele pe care le-a avut cu Justin Trudeau pe această temă.
De la acel episod, din ce în ce mai mulți deputați liberali i-au cerut demisia lui Trudeau, care a indicat că a început să reflecteze asupra viitorul său, mai ales că își anunțase intenția de a candida din nou în lunile următoare.