Premierul Canadei s-a întâlnit cu Papa Francisc. Care au fost subiectele de discuție ale celor doi

Publicat: 29 05. 2017, 19:01

Premierul Canadei, Justin Trudeau, a fost primit de Papa Francisc. În timpul discuțiilor cu caracter cordial, aceștia s-au axat pe teme de integrare și reconciliere, precum și despre libertatea religioasă și problemele curente de etică.

Potrivit unei declarații a Oficiului de presă al Sfântului Scaun, discuțiile au fost cordiale și au subliniat contribuția pozitivă a Bisericii Catolice la viața socială a Canadei, potrivit Zenit.org.

"Părțile s-au concentrat apoi asupra temelor de integrare și reconciliere, precum și asupra libertății religioase și a problemelor etice actuale".

"În cele din urmă, în lumina rezultatelor recentei reuniuni a G7, atenția s-a îndreptat spre diverse chestiuni de natură internațională, cu o atenție deosebită pentru Orientul Mijlociu și zone de conflict".

După întâlnirea cu Papa, premierul s-a întâlnit cu Cardinalul Pietro Parolin, Secretarul de Stat al Vaticanului, și cu Arhiepiscopul Paul Richard Gallagher, Secretar pentru Relațiile cu Statele.