Premierul bulgar Nikolai Denkov a demisionat, marți, pentru a-i face loc partenerului său de coaliție din partidul de dreapta GERB, în urma înțelegerii de anul trecut. Cu toate acestea, coliția de la Sofia este foarte confuză și au fost diverse dispute referitor la ce se va întâmpla în continuare.
Partidul GERB și blocul pro-occidental „Continuăm schimbarea”, din care face și Denkov, au încheiat un acord prin care ministrul de externe și fostul comisar european Maria Gabriel va prelua funcția de prim-ministru după ce Denkov își va finaliza mandatul de nouă luni, informează G4media.
Demisia lui Denkov va fi transmisă Parlamentului, dar nu s-a menționat când va depune jurământul Maria Gabriel.
Chiar dacă un acord a fost încheiat, în coaliție există diverse dispute legate de ce se va întâmpla după demisia lui Denkov au loc în partid și există temerea că acesta se va putea destrăma.
GERB sugerează ca Maria Gabriel să își păstreze și funcția de ministru de Externe cât timp va fi premier și își dorește o rotație la fiecare 15 luni în loc de nouă. Cele două subiecte sunt încă discutate în blocul „Continuăm schimbarea”.
„Acesta nu este un joc politic, ci respectarea cuvântului dat, o expresie a continuităţii, a fair-play-ului politic şi a respectului pentru cetăţeni. Acum onorez angajamentul pe care ni l-am asumat prin declaraţia comună din 6 iunie 2023”, a spus Denkov într-un comunicat.
La alegerile din aprilie 2023, partidul GERB a ieșit învingător, primind 69 de mandate parlamentare din cele 240, în timp ce blocul „Continuăm schimbarea” a primit 64 de mandate.