Premierul britanic Theresa May riscă să fie demisă de propriul partid: Ce nemulţumiri au conservatorii
Partidul Conservator din Marea Britanie o cheamă pe Theresa May să prezinte mai clar dorinţele cu care merge ţara în negocierile privind acordul de ieşire din Uniunea Europeană, ameninţându-o că altfel va primi un vot de neîncredere care o va demite din fruntea executivului britanic, anunţă The Guardian.
Conform surselor prezentate de publicaţia britanică, Theresa May a ales să aibă un discurs mai limitat, cu accent pe cooperare în domeniu securităţii, la conferinţa de luna trecută de la Munchen, în loc să facă publică o viziune mai amplă asupra Brexitului precum voiau conservatorii britanici.
Nu doar membrii Partidului Conservator care s-au pronunţat în favoarea Brexitului, dar şi cei cu viziune pro-europeană s-au pronunţat în favoarea unei poziţii mai clare a ţării în negocierile privind acordul de ieşire.
Theresa Villiers, fostă Secretar de Stat în Irlanda de Nord, a afirmat într-un articol publicat în The Telegraph că Marea Britanie riscă să "iasă din Uniunea Europeană doar cu numele". De asemenea, un alt membru de partid pro-Brexit a declarat pentru The Guardian că "nimeni nu ştie ce crede cu adevărat prim-ministrul aşa că toată lumea se gândeşte la cele mai sumbre scenarii".
Mai îngrijorător, Johnny Mercer, un membru al partidului văzut cu mari şanse pentru a prelua în viitor conducerea conservatorilor, a avertizat în Sunday Times că dacă nu se schimbă ceva "Jeremy Corbyn (nr. preşedintele Partidului Laburist) ar putea fi prim-ministru dacă nu ne revenim".
Conform regulilor Partidului Conservator, un vot de neîncredere are loc dacă 15% dintre membrii Parlamentului, 48 în cazul de faţă, ar scrie preşedintelui comitetului 1922 al Partidului Conservator, Graham Brady. The Sun afirmă că 40 de parlamentari au făcut deja acest lucru.