Premierul britanic: O să întind covorul roșu companiilor franceze care vor fugi de taxele mari impuse de Francois Hollande

Premierul britanic: O să întind covorul roșu companiilor franceze care vor fugi de taxele mari impuse de Francois Hollande

Guvernul de la Londra îi invită în Marea Britanie pe francezii bogați speriați de taxele mari din Franța. Invitația îi aparține premierului britanic, David Cameron, care s-a contrat cu președintele francez, Francois Hollande pe acest subiect.

Prezenți la Summit ul G20 din Mexic, cei doi au avut un schimb de replici pe care jurnaliștii nu l-au ratat.

Preşedintele francez Francois Hollande a propus patru soluţii pentru rezolvarea crizei din zona euro: coordonarea politicilor economice, aplicarea politicile de consolidare, stabilizarea preţurilor la materii prime şi reglementarea sistemului financiar, atât în Europa, cât şi în restul lumii.

Liderul de la Elysee a avut însă divergenţe  puternice cu premierul britanic, David Cameron. Acesta a afirmat că îi va primi pe covorul roşu pe bogătaşii care fug din Franţa din cauza taxelor prea mari.

„Companiile franceze şi persoanele care vor fi nevoite să se supună impozitului de 75% promis de Francois Hollande vor putea să se instaleze liniştite dincolo de Canalul Mânecii”, a mai declarat premierul britanic.

Afirmaţiile l-au nemulţumit pe Hollande, în contextul în care, pentru a stimula creşterea economică, Guvernul de la Londra a decis să scadă taxele pe venituri începând cu 2013.

O veste bună a venit însă din partea ţărilor emergente. China, Brazilia, India, Mexic şi Rusia vor mări contribuţia financiară către Fondul Monetar Internaţional, punând condiţia ca fiecare ţară să aibă un drept de vot mai puternic în cadrul instituţiei. Fondurile de care va dispune FMI vor ajunge astfel la 456 de miliarde de dolari, iar instituţia va putea să acorde un ajutor mai consistent zonei euro.

Liderii G20 au fost de acord că este necesar un acord între Europa şi Statele Unite pentru consolidarea legăturilor economice, acord menit să impulsioneze economiile mondiale.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`