Premierul britanic May: Oprirea BREXITULUI ar fi o catastrofă și o înșelare de neiertat a încrederii noastre în democrație
Theresa May, premierul din Marea Britanie, i-a avertizat pe parlamentarii din arhipelag că oprirea Brexitului ar fi catastrofică pentru Regat, într-o pledoarie către aceștia de a vota pozitiv acordul de divorț convenit cu liderii statelor membre UE, relatează Reuters.
„Dacă facem asta (n.r. – oprim Brexitul) ar fi de-a dreptul catastrofic și, totodată, o înșelare de neiertat a încrederii noastre în democrație. Prin urmare, mesajul pentru Parlament este unul simplu: este timpul să uităm de alte jocuri și să facem ceea ce bine pentru țara noastră”, a spus liderul din Downing Street.
Deși termenul stabilit pentru retragerea efectivă a Marii Britanii din UE, și anume 29 martie, se apropie tot mai tare, scena politică britanică rămâne cuprinsă de incertitudini, care ar putea conduce la mai multe scenarii, precum ieșirea fără acord din blocul comunitar sau, de ce nu, rămânerea în acesta.
Declarațiile vin în contextul în carea Marea Britanie se apropie de un vot istoric. Pe 15 ianuarie, parlamentarii din arhipelag trebuie să voteze pozitiv sau negativ acordul de divorț convenit de premierul May cu liderii UE. Deși a refuzat să se dezică de înțelegerea negociată cu UE, liderul londonez a amânat deja o dată votul din Parlament, care trebuia să aibă loc inițial în decembrie, în condițiile în care a simțit că sunt șanse foarte mici să treacă de demnitari.