Premieră: Papa Francisc participă la summit-ul G7

Premieră: Papa Francisc participă la summit-ul G7
Sursa Foto: Hepta/ Nathan Denette/CP/ABACAPRESS.COMv

Papa Francisc a ajuns vineri, 14 iunie, în complexul din sudul Italiei unde are loc reuniunea la vârf a G7, grupul ţărilor democratice cu cele mai importante economii ale lumii, relatează AFP şi ANSA.

Papa Francisc participă pentru prima dată la un summit al G7

Este pentru prima oară când un conducător al Bisericii Catolice participă la un astfel de eveniment, scrie Agerpres.

Astfel, suveranul pontif în vârstă de 87 de ani a sosit la Borgo Egnazia, în provincia Puglia, cu un elicopter şi a fost întâmpinat de şefa guvernului Italiei, Giorgia Meloni. Francisc i-a adresat o glumă: „Mai trăieşti? Şi eu”, la care ea a răspuns „Va fi o zi lungă”.

Papa Francisc va ţine, vineri, în faţa şefilor de stat şi de guvern participanţi la summit un discurs despre inteligenţa artificială. AFP apreciază că alegerea subiectului dovedeşte interesul tot mai puternic al Vaticanului faţă de instrumentul respectiv, pe care Biserica doreşte să îl încurajeze, avertizând totodată despre riscuri.

Papa va avea şi convorbiri bilaterale cu mai mulţi şefi de stat şi guvern

Totodată, papa va avea şi convorbiri bilaterale cu mai mulţi şefi de stat şi guvern, printre care preşedinţii Franţei – Emmanuel Macron, Statelor Unite – Joe Biden, Turciei – Recep Tayyip Erdogan, Braziliei – Inacio Lula da Silva şi Ucrainei – Volodimir Zelenski şi prim-miniştrii Canadei – Justin Trudeau şi Indiei – Narendra Modi, precum şi cu directoarea Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:30 - Președintele Coreei de Sud declară legea marțială de urgență, trimițând unde de șoc în întreaga țară. Acuză Opoziția de simpatii „comuniste nord-coreene”
19:06 - Cafeaua, din ce în ce mai scumpă. Cât a ajuns să coste
19:05 - „Dragi românce, voi știți mai bine de atât!”. Reacția femeilor cu funcții în UE la declarațiile misogine ale lui Călin Georgescu: „Să se ducă-n…” (VIDEO)
19:03 - Panică la o bancă din Călărași. Un bărbat înarmat cu pistol a intrat în clădire și a amenințat angajații
19:03 - Bogdan Balanișcu (PSD): Cred că avem cei mai slabi candidați la prezidențiale, de la Revoluție încoace. Personal, nu știu dacă voi vota cu vreunul dintre ei (VIDEO)
18:42 - Castelul Peleș va putea fi vizitat doar parțial, din cauza unei avarii la conducta de apă. Problema durează de peste un an
18:30 - Doi soți au fost găsiți morți într-un apartament în București. Fiica lor a dat alarma
18:28 - Elena Lasconi, mesaj pentru românii care locuiesc în străinătate: Știu că votul vostru este un vot antisistem. Și e normal să votați împotriva celor care v-au alungat din țară. Însă, singurul candidat antisistem sunt eu (VIDEO)
18:21 - Paleologu: Acum e vorba de salvarea democrației. Georgescu înseamnă izolare, sărăcie, stagnare și să ne întoarcem cu 35 de ani înapoi / Fantasmele legate de neomarxismul USR-iștilor sunt prostii (VIDEO)
17:58 - Andreea Bălan a fost cerută în căsătorie de Victor Cornea. „Ești îngerul meu păzitor”