Premieră medicală în Marea Britanie. Copil născut după un transplant de uter

Premieră medicală în Marea Britanie. Copil născut după un transplant de uter
Sursa foto: Freepik

O premieră medicală a avut loc în Marea Britanie. O femeie care a rămas însărcinată după un transplant de uter, primit de la sora sa mai mare, a dat naștere unei fetițe.

Micuţa Amy Isabel s-a născut pe 27 februarie 2025, la Spitalul Queen Charlotte and Chelsea. Atât fetița, cât și mama au o sare de sănătate foarte bună. Nașterea a survenit la doi ani după transplantul de care a beneficiat mama sa, Grace Davidson. Femeia, în vârstă de 36 de ani, s-a născut fără uter.

„Am primit cel mai bun cadou la care am fi putut spera”, a declarat proaspăta mamă.

În cazul lui Grace Davidson, un embrion obţinut prin fertilizare in vitro (FIV) a putut fi implantat după transplantul de uter. Femeia și-a exprimat speranța că, în viitor, dezvoltarea tehnicii va oferi femeilor asemenea ei posibilitatea să-și poarte propriul copil.

Numele dat fetiței reprezintă un omagiu adus surorii mamei, Amy Purdie, donatoarea uterului, cât şi lui Isabel Quiroga, chirurgul care a efectuat transplantul, alături de profesorul Richard Smith.

Înainte de a-și dona surorii sale, Amy Purdie, în vârstă de 42 de ani, a născut doi copii.

O afecțiune care afectează numeroase femei

Proaspăta mămică, Grace Davidson, suferă de o afecţiune rară numită sindromul Rokitansky sau Mayer-Rokitansky-Kuster-Hauser (MRKH). Femeile aflate într-o astfel de situație nu au uter sau, dacă îl au, este subdezvoltat. Sindromul afectează aproximativ una din 5.000 de femei. Cu toate acestea, ovarele femeilor afectate sunt intacte şi produc ovule.

După transplantul primit de la sora sa, Grace Davidson a trebuit să urmeze un tratament imunosupresor, pentru a se preveni respingerea transplantului. Intervenţia a fost realizată în februarie 2023, la centrul de transplant Oxford (sudul Angliei).

„Simt o bucurie imensă. La 25 de ani de la începutul cercetării avem, în sfârşit, un bebeluş”, a declarat chirurgul ginecolog Richard Smith.

La nivelglobal au fost efectuate peste 100 de transplanturi de uter, după o primă intervenţie de acest tip, realizată în Suedia în 2013. În urma acestor transplanturi de uter, femeile beneficiare au născut în jur de 50 de copii sănătoşi.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`