Poziția lui IPS Teodosie, cu privire la campania de vaccinare anti-COVID-19: „Orice formă de extremism nu e de bun augur”
IPS Teodosie este unul dintre cele mai controversate persoane din spațiul public, de la debutul pandemiei de COVID-19. Reprezentantul BOR a avut diverse inițiative și mesaje care au fost în contradicție cu măsurile guvernanților, poziție exprimată și pe tema vaccinului.
Arhiepiscopul Tomisului nu se poziționează împotriva vaccinului anti-COVID-19, dar nici nu încurajează vaccinarea
„Cu privire la vaccinare, noi nu spunem nici da, nici nu. Aici este competența medicilor. Cum să spun eu că sunt competent în privința vaccinului? Orice extremism nu este de bun augur, nici vaccinați-vă toți, nici nu vă vaccinați.
Orice pacient ia de la medicul său o recomandare pentru un vaccin, pentru o boală, ca să o controleze (…) Fiecare este liber să o facă, nu putem interzice, nici nu putem promova. Nu suntem specialiști”, a declarat Arhiepiscopul Tomisuluiîn ziua de marți, 12 ianuarie.
Teodosie a declarat că nu se va vaccina, din cauza unei alergii.
BOR, implicată activ în campania de vaccinare
Declarația lui Teodosie vine după ce Biserica Ortodoxă Română (BOR) a anunțat oficial, prin intermediul purtătorului de cuvânt, Vasile Bănescu, faptul că se va implica activ în campania de informare pentru vaccinare.
Astfel, în biserici vor fi distribuite pliante informative prin care credincioșii își vor putea clarifica anumite aspecte considerate controversate. În ceea ce-l privește pe Patriarhul Daniel, nu a fost comunicată o decizie fermă. Bănescu a declarat că în momentul în care liderul BOR va lua decizia să se vaccineze, va fi transmis acest lucru.