Povestea din spatele accidentului suferit de Michael Schumacher la schi: Fostul pilot s-a lovit de bolovani ascunși în zăpadă, fiind proiectat într-un loc cu stânci
Jurnaliştii au descoperit cauza exactă a tragicului accident suferit de Michael Schumacher la schi. Fotografiile arată patru stânci ieşite din zăpadă şi locul pătat de sânge unde fostul campion Formula 1 a fost practic catapultat. Potrivit apropiaţilor, Schumacher s-ar fi accidentat după ce a încercat să ajute un prieten căzut în zăpadă.
Michael Schumacher a fost ridicat cu elicopterul după accidentul său din Alpi. Cu numai câteva momente înainte, legenda îşi ajuta un prieten şi pornea din nou în jos pe pârtie.
Managerul său, Sabine Kehm a negat zvonurile conform cărora, fostul campion ar fi avut o viteză de 60 de kilometri pe oră în momentul impactului. Din contră, Schumi s-ar fi deplasat cu 10 kilometri pe oră şi ar fi executat o manevră de întoarcere normală.
Atunci s-a lovit de unul dintre bolovanii ascunşi de zăpadă. Imediat, septuplul campion a fost proiectat cu violenţă în două stânci şi în cele din urmă s-a oprit oprit violent într-o a treia.
De altfel, locul accidentului este presărat cu stânci mascate de zăpadă, greu de observat.
Schumacher se află în comă la spitalul din Grenoble după ce a suferit două intervenţii chirurgicale.