Povestea bebelușului care s-a născut cu câteva minute înainte de cutremurul devastator din Maroc, în timp ce victimele așteptau ajutor

Publicat: 11 09. 2023, 09:02
Sursa foto: Twitter - iffat🌙 @inaushabas

O femeie a născut o fată cu doar câteva minute înainte de cutremurul devastator din Maroc. Mama și fetița erau în spitalul din Marrakeck în momentul seismului. Cele două nu au suferit răni, iar medicii le-au externat de teama unor replici ale cutremurului, notează BBC.

„Ne-au spus că trebuie să plecăm din cauza fricii de replici”, a spus ea, după ce a fost externată în urma unui control medical.

Khadija, soțul ei și nou-născutul au încercat să ia un taxi sâmbătă spre casa lor din Taddart din Munții Atlas, la aproximativ 65 de kilometri de Marrakech. Pe drumul lor au constatat că drumurile erau blocate de alunecări de teren, motiv pentru care au ajuns doar până în satul Asni.

Prima casă a unui bebeluș, un cort de pe marginea drumului

De când au plecat spre casa lor și au rămas blocați din cauza alunecărilor de teren, familia lui Khadija trăiește într-un cort de pe marginea drumului.

„Nu am primit niciun ajutor sau asistență de la autorități”, a mai spus  femeia în timp ce își ținea în brațe copilul.

„Le-am cerut unor oameni din acest sat pături, ca să avem ceva care să ne acopere. Nu avem decât pe Dumnezeu”, a adăugat ea.

De asemenea, femeia a declarat că are doar un singur set de haine pentru bebeluș, mai scrie sursa citată.

Casa familiei lui Khadija este grav afectată și nu se știe dacă ar fi un loc potrivit pentru un bebeluș, potrivit prietenilor lor din orașul natal.