Poți slăbi cu puterea minții: Află exercițiile pe care le propun specialiștii pentru o siluetă perfectă

Publicat: 01 03. 2012, 21:46

Fiecare dintre noi a ținut cel puțin o dată o dietă și a cheltuit sume semnificative pe abonamente la sala de fitness, însă specialiștii susțin că problema obezității nu stă în ceea ce mâncîm sau câte exerciții fizice facem, ci constă în gândirea noastră.

Potrivit Daily Mail, Janet Thomson, autoarea cărţii „Gândeşte mai mult, mănâncă mai puţin”, este de părere că secretul împotriva obezităţii constă în modul în care gândim, şi nu în diete sofisticate şi exerciţii fizice complexe.

Janet Thomson este convinsă că lumea se confruntă cu o epidemie de obezitate din cauza faptului că mintea noastră primeşte tot felul de mesaje confunze în ceea ce priveşte apetitul, astfel că în loc să slăbim, luăm tot mai mult în greutate.

Autoarea este de părere că putem slăbi dacă ne schimbăm modul în care gândim. Aceasta a realizat o listă cu lucrurile pe care trebuie să le facem dacă vrem să scăpăm de kilogramele în plus.

– Gândeşte-te cum vei arăta şi te vei simţi la o lună după după ce ai reuşit să slăbeşti. Apoi, imaginează-ţi cum vei arăta peste trei şi şase luni după ce ai atins greutate mult dorită. Acest truc te va ajuta să dezvolţi încrederea în tine şi astfel vei reuşi să îţi atingi scopul.

– Scrie pe o foaie de hârtie ce îţi doreşti să realizezi, ca de exemplu să poţi purta o pereche de blugi cu câteva numere mai mici sau de ce nu să participi la un maraton. De asemenea, trebuie să menţionezi şi cum ai de gând să îţi atingi scopul, ca de exemplu să mănânci mai puţin sau să nu abandonezi programul intens de exerciţii fizice. Aceste rânduri trebuie să le citeşti cu voce tare de două ori pe zi.

– Identifică gândurile şi comportamentul care te-au împiedicat să realizezi ceea ce ţi-ai propus în trecut. Fă o listă cu obiceiurile care au dus la luarea în greutate, iar apoi o altă listă cu lucrurile pe care intentionezi să le faci diferit de acum încolo. Dacă în trecut dulciurile erau la ordinea zilei, de acum încolo trebuie să le elimini din dieta zilnică.

– Ţine un jurnal în care să scrii tot ce mănânci. Studiile de specialitate au arătat că atunci când scrii devii mai conştient de ceea ce mănânci, iar conştientizarea reprezintă un pas important într-un program de slăbit.

– Petrece mai mult timp în compania unor persoane care au reusit deja să slăbească. Persoanele în compania cărora îţi petreci timpul îţi influenţează comportamentul, pentru că fără să îţi dai seama vei asimila experienţele pozitive ale celorlalţi, ajungând să adopţi o atitudine similară.

– Respectă doua reguli simple atunci când vine vorba de dietă: nu folosi mâncarea ca recompensă sau ca premiu. Mănâncă doar atunci când organismul tău are nevoie de combustibil şi oferă-i cea mai sănătoasă variantă posibilă.