Posibilă stare de alertă maximă în Paris, după creșterea infectărilor cu coronavirus. De când ar putea intra în vigoare măsura

Posibilă stare de alertă maximă în Paris, după creșterea infectărilor cu coronavirus. De când ar putea intra în vigoare măsura
Turnul Eiffel, Paris / Foto: Irina Mina

Capitala Franței ar putea declara stare de alertă maximă, după escaladarea infectărilor cu COVID-19, a declarat joi ministrul francez al Sănătăţii, Olivier Véran, scrie Trtworld.

Stare de alertă maximă în Paris, după creșterea infectărilor cu COVID-19

Astfel, dacă se confirmă avansarea epidemiei în regiune, atât Parisul cât şi suburbiile sale ar putea intra de luni în stare de alertă maximă pentru epidemia de coronavirus.

„Capitala franceză şi suburbiile sale au depăşit cele trei praguri care pot corespunde zonei de alertă maximă.

Dacă acest lucru se confirmă, nu am avea altă opţiune decât să plasăm Parisul şi suburbiile sale în alertă maximă şi aceasta de luni”, a precizat ministrul francez, precizând că situaţia va fi revizuită duminică.

Premierul francezJean Castex anunță o nouă perioadă de carantină

Franța ar putea intra din nou în carantină, în următoarea perioadă.

În urmă cu o săptămână, autoritățile din domeniul sănătății au raportat peste 16.000 de cazuri noi de COVID-19în ultimele 24 de ore în Franța, un record care nu s-a mai atins de la începutul anului.

În consecință, Premierul Jean Castexi-a avertizat pe oamenică dacă situația va continua să se înrăutățească, ar putea urma o nouă perioadă de izolare la nivelul întregii țări, similară cu cea din primăvară.

„Oamenii trebuie să fie foarte atențiși precauți. Dacă nu acționăm, ne-am putea treziîntr-o situație ca cea din primăvară. Ar putea însemnacarantină generală”, a averizat el, scriebfmtv.com.

Castex a anunțat deja cu această ocazie, închiderea barurilor și restaurantelor din Marsilia și Guadeloupe.

„Acestea sunt locuri în care trebuie să scoateți masca. Sunt de trei ori mai multe șanse să văcontaminați în baruri. Toate studiile pe care le avem arată că restaurantele sunt locurile principalede contaminare„, a explicat el, adăugând că aceste măsuri seaplicătimp de 15 zile și că cei care au afaceri în acest domeniu vor fidespăgubiți.

Franța caută candidați pentru a testa potenţialele vaccinuri împotriva COVID-19

Institutul Naţional de Sănătate şi Cercetare Medicală (INSERM) a lansat joi o campanie de recrutare pentru a reuni 25.000 de voluntari din Franța, care să participe la testarea diferitelor proiecte de vaccin împotriva noului coronavirus.

Pentru prima dată de la izbucnirea pandemiei de SARS-CoV-2 în Franța, este lansat un apel pentru voluntari pentru a participa la studiile clinice ale candidaților la vaccin. A fost creat chiar un hashtag pentru această ocazie: #jetestelevaccincovid.

„Au fost deja efectuate numeroase studii clinice în Franța pentru alte vaccinuri precum gripa sezonieră sau RSV [virusul sincițial respirator, bronșiolită] , dar nu am dezvoltat niciodată o platformă de acest tip. Trebuie spus că nu am experimentat niciodată o situație de sănătate care să justifice efectuarea de studii clinice cu un număr atât de mare de subiecți, într-o perioadă atât de scurtă ”, explică specialistul în boli infecțioase Odile Launay, care coordonează CIC Cochin Pasteur, rețeaua franceză de cercetare clinică în vaccinologie (I-Reivac).

Urmăriți B1TV.ro și pe
`