Portugalia primește de luni turiști din majoritatea țărilor UE, inclusiv din România. Există o condiție
Portugalia va permite din nou, începând de luni, zborurile turistice din majoritatea statelor UE, dar și din Marea Britanie. Pasagerii trebuie să prezinte un test COVID negativ efectuat cu până la 72 de ore înainte, informează Reuters.
Portugalia ”își deschide porțile” pentru turiștii din anumite țări
Autorităţile din Portugalia au anunțat că interdicția va fi ridicată țărilor europene care au mai puțin de 500 de cazuri de coronavirus la 100.000 de locuitori.
Și turiștii din Liechtenstein, Norvegia, Islanda și Elveția vor putea ajunge din nou în această țară.
Călătorii din țările care înregistrează peste 500 de cazuri de coronavirus la 100.000 de locuitori pot intra în Portugalia numai din motive extrem de bine întemeiate, precum cele care țin de locul de muncă sau asistența medicală. EI trebuie să stea apoi în carantină 14 zile.
Restricțiile de călătorie rămân pentru călătorii din cinci țări UE: Cipru, Croația, Lituania, Olanda și Suedia.
Companiile aeriene vor primi amenzi între 500 de euro și 2.000 de euro pentru fiecare pasager care urcă fără să fi făcut dovada testului COVID negativ.
În prezent, Portugalia permite numai zborurile esențiale, adică cele din motive profesionale, de studiu, de sănătate sau umanitare.