O femeie pilot a creat, recent, cel mai mare portret din lume al reginei Elisabeta a II-a.
Priectul său a avut un caracter caritabil iar pentru a-l duce la îndeplinire a folosit un avion la conturarea portretului.
Zborul, monitorizat pe FlightRadar, s-a realizat pe o distanţă de 411 km, creând un portret de 104 km înălţime şi 62 de km lăţime.
Thank you so much @WLACFlying ! This flight wouldn’t have been possible without your support! Special shout out to @SiGoatley for all his help and #FabulousOpsTeam! https://t.co/WAma0eqq2O
— Amal Larhlid (@amal_larhlid) October 7, 2022
Astfel, Amal Larhlid a pilotat un avion Piper PA-28 timp de două ore, trasând pe cer conturul unui profil al Elisabetei a II-a purtând coroana imperială, în semn de omagiu adus suveranei care a murit luna trecută.
În plus, misiunea sa a avut rolul de a strânge fonduri pentru Hospice UK, instituţie medicală profilată în îngrijiri paleative.
Profilul trasat a acoperit regiunea Oxford iar coroana s-a întins de la Milton Keynes la Warwickshire în timp ce bijuteria din centru a punctat orașul Northampton.
„Regina a fost o inspiraţie pentru multe generaţii, dedicându-se serviciului timp de 70 de ani. Cred în puterea amintirii şi a aprecierii în vremuri ca acestea, şi voi trasa cu ajutorul acestui zbor portretul Majestăţii Sale în semn de omagiu. Ea va fi mereu în inimile noastre, la fel ca cei dragi care nu mai sunt printre noi”, a declarat Larhlid pe pagina ei de strângere de fonduri JustGiving.