Populația Republicii Moldova, calculată în premieră după o nouă metodologie. Ar fi prima oară în 30 de ani când se știe numărul real al locuitorilor

Publicat: 30 01. 2023, 08:09
Foto: Hepta.ro / Sputnik / Mihai Karaush

Populația Republicii Moldova a fost calculată în premieră după o nouă metodologie, iar inițiativa a arătat că acolo locuiesc în realitate 2,6 milioane de persoane, a precizat Agenția Națiunilor Unite pentru drepturile și sănătatea reproductivă din Moldova (UNFPA Moldova), potrivit Ziarul de Gardă.

Populația Republicii Moldova a fost calculată în premieră după o nouă metodologie

Numărul revizuit al populației a fost calculat la nivel național și local deopotrivă, de Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova cu susținerea UNFP Moldova și Swiss Cooperation in Moldova.

UNFPA susține că este pentru prima oară după trei decenii când se cunoaște numărul real al populației care locuiește în Republica Moldova, întrucât a fost adoptată metodologia internațională de calcul al populației cu reședința obișnuită și a fost calculat numărul persoanelor care pleacă și revin în țară.

Programul de țară al UNFPA pentru anii 2018-2022 este documentul strategic al organizației semnat cu Guvernul Republicii Moldova în baza căruia se oferă asistență tehnică și financiară în procesul de dezvoltare a țării. Actualul Program de Țară se desfășoară între anii 2023-2027, mai notează Ziarul de Gardă.