AUSTERITATE pentru politicienii din Polonia: Salariile miniștrilor, TĂIATE DRASTIC

AUSTERITATE pentru politicienii din Polonia: Salariile miniștrilor, TĂIATE DRASTIC

Miniştrii polonezi îşi vor dona primele pe anul 2017 celei mai mari organizaţii caritabile din ţară, iar parlamentarii îşi vor vedea, cel mai probabil, salariile reduse cu 20%, a decis joi partidul de guvernământ, Lege şi Justiţie (PiS, conservator).

“Miniştrii şi secretarii de stat care sunt oameni politici au decis să-şi doneze primele, până la mijlocul lunii mai, la Caritas, pentru opere sociale”, a anunţat liderul PiS, Jaroslaw Kaczynski, la finalul unei reuniuni a conducerii formaţiunii. „Vox populi, vox dei”, a adăugat liderul conservator, potrivit Agerpres.

Partidul a decis, de asemenea, să înainteze imediat în parlament un proiect de lege privind scăderea cu 20% a remuneraţiilor deputaţilor şi senatorilor, şi să ceară introducerea de plafoane salariale pentru primari şi alţi responsabili regionali şi locali, remuneraţi de multe ori mai generos decât membrii guvernului.

Primele anuale pe care guvernul şi le-a acordat singur – şi care au fost dezvăluite în februarie – s-au situat în 2017 între 15.000 şi 19.000 de euro, cifre care au provocat un şoc într-o parte a societăţii, într-o ţară în care salariul mediu este de circa 1.000 de euro şi unde mulţi polonezi nu ating acest nivel.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`